Este oficial! Cutremur în jurnalism și-n copywrinting! Sute de oameni au văzut postarea la momentul potrivit și s-au minunat tare! Poate se mai minunează și acum, dracu știe, nu putem nici noi să știm tot, suntem doar niște oameni, respectiv advertozauri.

În dimineața zilei de 17 februarie 2023, utilitatorii de Facebook prezenți pe WC cu telefoanele în mână au putut citi clar în aplicația lor preferată următoarea enumerare, sau propoziție fără predicat și subiect, dacă doriți: ”Culoare și frumusețe, eleganță”. ȘI ATÂT! Punct! Spre surprinderea lor, după cuvântul ”eleganță” nu scria ”și rafinament”, așa cum se așteptau și așa cum apare în absolut toate textele de copywriting!
Degeaba au scrolat în sus și-n jos, cuvântul ”rafinament” nu era nicăieri în postare! Singura explicație e că a fost șters sau nu a fost scris deloc. Ok, deci, singurele două explicații.

Ca să dezleg misterul acestui text suprinzător, am reușit să stau de vorbă cu mine, dar în calitate de analist în advertising. Iată ce am avut de zis:
”Ca analist, cel mai mult mă îngrijorează că s-a creat un precedent! S-a dovedit factual că termenii ”eleganță” și ”rafinament” pot fi folosiți și separat, deci nu sunt termeni siamezi, cum am crezut cu toții! Este uimitor! Pot să afirm, cu oarecare moderație, că asta schimbă cât de cât totul!”
Pentru mai multă credibilitate, iată o imagine cu o pisică surprinsă!

Nimeni nu știe în acest moment ce ar putea să urmeze! Să existe oare și o altă modalitate de a face copywriting decât aia grețoasă, plină de platitudini și de clișee? Este oare posibil să nu mai mâncăm rahat borș pentru bani? OARE??
Gata, nu mai comentez pe acest subiect, că îmi vine să iau legătura cu un cunoscut analist în advertising! Potoliți-vă!!
| Cât de SINCER ți s-a părut articolul? | |
| Și de AMUZANT, cam cât îl găsești? | |
|
|
Pare incredibil!